Ieremia Golia

Ieremia Golia a fost un boier moldovean, ce a îndeplinit rangul de pârcălab al Hotinului și a rămas în istorie prin trădarea domnitorului Ioan Vodă cel Viteaz.

Exilul și numirea că pârcălab al Hotinului

Nemulțumit de supunerea față de polonezi a domnitorului Bogdan Lăușneanu (1568-1572) și temându-se de introducerea catolicismului, boierul Ieremia Golia a părăsit Principatul Moldovei și s-a alăturat lui Ioan Armeanul, pretendent la tron și pretins fiu al lui Ștefăniță Vodă (1517-1527). Scriitorul Bogdan Petriceicu Hasdeu, autorul unei lucrări istorice intitulate Ioan Vodă cel Cumplit (1865), îl considera „un amic devotat și nedespărțit” al viitorului domnitor.

Odată cu urcarea pe tron a lui Ioan Vodă cel Viteaz (februarie 1572), Ieremia Golia a fost numit pârcălab al Cetății Hotinului și a primit două moșii. El a fost un om de încredere al domnitorului, luptând împreună în Bătălia de la Jiliște din 24 aprilie 1574 între oastea domnitorului Moldovei și armata pretendentului la tron, Petru Șchiopul, susținut de fratele său, domnul muntean, Alexandru al II-lea Mircea și de trupele otomane. În acea luptă, domnitorul i-a salvat viața viteazului boier, zdrobind cu buzduganul pe un inamic ce risca să-l răpună.

Trădarea

Nemulțumit de pretențiile de independență ridicate de domnitorul Ioan Vodă cel Viteaz, de refuzul de a plăti tribut și de victoriile obținute de oastea moldovenească, sultanul trimite o armată turco-munteană pentru a intra în Moldova și a-l prinde pe rebel. În același timp, o ceată de tătari urma să treacă Nistrul și să atace dinspre est.

Confruntat cu un pericol ce venea din mai multe părți, domnitorul l-a trimis pe omul său de încredere, pârcălabul Ieremia Golia, împreună cu o oaste de 13.000 de călăreți pentru a bloca trecerea Dunării de către turci la vadul Oblucița (azi Isaccea), a întârzia deplasarea armatelor inamice și a culege informații despre numărul oștenilor. Înainte de plecare, Ioan îl pune pe pârcălab să jure pe cruce că nu va trăda. Ajuns acolo, Golia a poruncit tunarilor moldoveni să tragă în corăbiile turcești, producând derută în tabăra otomană.

Cunoscând patima boierului moldovean pentru bani, pretendentul la tron Petru Șchiopul (fiul lui Mircea Ciobanul și a Doamnei Chiajna), aflat în tabăra turcească, a trimis 30.000 de galbeni lui Ieremia Golia, prin intermediul boierului Albu. Ieremia a trecut în tabăra turcească, cu un ștergar alb în vârful suliței, și le-a dezvăluit beglerbegului Rumeliei și lui Petru Șchiopul planurile de atac ale oștii moldovenești, punând la punct un plan al trădării. Odată stabilit acel plan, Golia a poruncit oștenilor săi să se retragă. B.P. Hasdeu afirmă cu năduf că „pentru treizeci pungi cu aur, al doilea Juda, pârcălabul Ieremia Golia, vându o suvenire, un amic, o patrie, o religiune!”.

Cronicarul Grigore Ureche, boier, trece sub tăcere trădarea și menționează în letopisețul său varianta lui Ieremia Golia potrivit căreia oastea pârcălabului nu ar fi reușit să oprească înaintarea oștii turcești, fiind copleșită ca număr. „Iară Ion vodă, daca au înțeles, cu oastea sa, cu toată, s-au pornit și au supus oastea sa suptu Tighina și au trimis o samă de oaste cu Ieremiia pârcălabul de Hotin, ca să apere trecătoarea turcilor, să nu treacă Dunărea. Ci nevoie este a opri cei puțini pre cei mulți și cei slabi pre acei tari, că trecându întăi pușcile cu inicérii și cu pedestrimea, să apere vasile, aciiași și oastea toată au sosit. Văzându Ieremiia pârcălabul că nu-i poate opri, s-au întorsu și de sârgu au dat știre lui Ion vodă.”

Revenit în tabăra moldovenească, Ieremia Golia îl anunță pe domnitor că a ajuns prea târziu pentru a opri trecerea Dunării de către turci și îi comunică greșit că oastea otomană ar avea un efectiv de 10.000-15.000 de soldați.

În Bătălia de la lacul Cahul (1574),

Trimis în luptă cu 13.000 de călăreți, Ieremia Golia poruncește stegarului să lase steagul jos și se alătură turcilor împreună cu oastea sa. Astfel, în loc să lupte cu turcii, oastea condusă de Golia pornește la luptă împotriva oastei lui Ioan Vodă. Aflând cele petrecute, domnitorul poruncește propriilor oșteni să tragă cu tunurile în trădători, iar majoritatea acestora mor în luptă.

Avea Cernăuțianul 13.000 călăreți viteji, foarte bine înarmați. Deci, îndată ce se dete semnalul de resbel, și turcii, așezați în cea mai bună ordine de bătaie, sta gata de luptă, trădătorul Cernăuțianul, el cel dintâi, a purces asupra turcilor. Dar de abia se apropia de inamic, și în loc să înceapă bătaia, el, așa precum era înțeles cu turcii, a poruncit stegariului de a lăsat steagul în gios, și și-au luat pălăriile cu toții, ridicându-le în sus în sulițe și în săbii, și plecând capetele la turci. Văzând turcii această închinare de bună voie, și-aruncă sulițele în sus, poftindu-i să treacă la sine. Iar oastea lui Iuon Vodă, înspăimântată de această faptă a Cernăuțianului, se retrase, alergând cu toții la Iuon și spuindu-i că totul e pierdut. Iuon însă, ca om cu inimă mare ce era, de loc nu se turbură, ci-i invită pe toți să nu-și piardă inima pentru Ieremia, ci să plece îndată cu toții asupra turcilor. Iar turcii, văzând turburarea cetelor române, mișcară asupra lor, puind în frunte pre însuși Cernăuțianul cu ai săi, mânându-i dennapoi ca pre niște vite, asupra oștii Domnului lor, bătându-i și ucigându-i. Pre care văzându-i Iuon Vodă, cuprins de mânie, porunci să descarce tunurile într-înșii. Astfel periră trădătorii, și câți n-au pierit de focul lui Ion Vodă, îi ucidea turcii den urmă, de nu putea acum străbate la oastea lui Iuon Vodă, de trupurile lor căzute și de râul de sânge ce curgea dintr-înșii. Într-aceea cazacii, după datina lor, lovind pre turci din coaste, îi turburară foarte; de altă parte, veniră românii, care întrecu pe turci fără asemănare în trup și în inimă, în arme și în vigoare, și făcându-și drum prin turci, îi tăia cu mare putere [...]

nu a putut să

și unindu-se cu turcii la Iezerul Cahului. Oastea moldo-cazacă este copleșită, retrăgându-se în satul Roșcani.

Ci Ion vodă altă zăbavă n-au făcut, ci îndată au purces spre oastea turceasca. Însă întăi au trimis spre Sfirciovschii cu o samă de cazaci și cu 6.000 de oameni de țară, să poată prinde limbă. Și fără zăbavă au dat pre oastea turcească, unde nu era mai puțini decât oastea moldovenească și dându-i războiu, au fugit turcii. Nici altă limbă n-au putut prinde, fără numai un turc rău rănit, de n-au putut nimica dintr-însul să înțeleagă. Décii sângur Ion vodă cu vro 600 de oameni s-au lipit la baltă, la Cahul, unde era oastea turcească și s-au suit într-un piscu de deal, să poată cunoaște câtă samă de oaste va fi de cea turcească, ci nimica n-au cunoscut, că oastea era pre văi, de nu să vedea, numai străjile în patru locuri au văzut. Și décii s-au întorsu Ion vodă la tabără.

Și acolo o samă de boieri cei mari, anume vornicul Murgul cel mare și Bilăi vornicul cel mare și Slăvilă hatmanul, văzându atâta putére de oastea turcească ce venise cu Pătru vodă, temându-să ca să nu cază în preajma vrăjmașului său, au părăsit pre Ion vodă și au fugit la turci, de s-au închinat lui Pătru vodă. Cându s-au lovit ostile

Décii Ion vodă au împărțit oastea sa în 30 de polcuri și la tot polcul au dat câte o pușcă, era și 80 de pușci hușnițe. Iară toată oastea lui era 30.000, fără prostime și adunătură ce era pre lângă Ion vodă. La începutul războiului zic că o samă de moldovéni să să fie închinat la turci și turcii i-au pus în frunte, de s-au oprit focul într-înșii, de au pierit cu totul. Décii cazacii cu focul, moldovénii cu fușturile arunca turcii, de nu să știia ce vor face. Văzându turcii pre moldovéni că vor să moară, decât să nu biruiască, cu multe meșterșuguri au nevoit să-i amăgească pre moldovéni, să-i ducă asupra pușcilor. Ci văzându moldovénii meșterșugurile lor, nu-i goniia mult, ce numai pănă da dos, că vediia că fuga lor este cu înșălăciune, că de mulțimea lor tot locul acopierisă. Décii lăsându turcii partea dispre cazaci, cu toată putérea s-au întorsu spre moldovéni și pușcile toate le sloboziia întrînșii. Ci moldovénii așa sta, cum s-ar fi gătit să moară au să izbândească. Și multă moarte s-au făcut intre amândoao părțile, că nu era loc a călca pre pământu, ci pre trupuri de om. Așa mai apoi să bătiia de aproape, cât și mâinile le obosisă și armile scăpa. Acela praf să făcusă, cât nu sa cunoștiia care de care-i este, de săneațe și di trăsnetul pușcilor nu să auziia dispre amândoao părțile, nici pușcașii nu mai știia în cine dau.

Décii Ion vodă au îndireptat pre ai săi dinapoia pușcilor, să să odihnească puținel și turcii așijderea. Așa stându și privind unii la alții, au dat o ploaie mare, de li s-au muiat praful. Ci nu au fost moldovénilor nici o îndemână, că pușcile li s-au muiat, de unde avea ajutor mare s-au scăpat. Ci de-a mână le-au căutat a să bate și nu putea să sprijinească de mulțimea turcilor. Mai apoi oastea tătărască proaspătă i-au lovit de le-au căutat a da dos și tătarii a-i goni și a-i arunca. Numai pedéstrimea și oastea cea di strânsură au rămas și 300 de cazaci. Ce fiind și turcii osteniți, nu năvăliia.

Așa scăpându-să de oastea cea călărășască, Ion vodă ș-au dat glas cu cazacii, să să pédéstrească toți, că pedestrimea moldovenească, ce era adunați în dobândă decât pre leafă, era aproape de 20.000 de oameni. Și năvălind cu dânșii însuși Ion vodă, au luat pușci ușoară de la turci și legându tabăra, s-au dus înapoi și s-au tras înapoi, la un sat, la Roșcani, de s-au îngropat, unde mare nevoie avea de apă. Iar turcii, daca s-au strânsu cu toții, cu cei de la goană, i-au încunjurat, mai nainte de apusul soarelui și toată noaptea i-au străjuit, să nu iasă dintr-acela loc. Daca s-au făcut zioă, cu toate pușcile au început a bate într-înșii, ci nimica nu le strica, că să îngropasă bine în șanțuri, unde trei zile s-au apărat.

Văzându Ion vodă că flămânzescu și mor de séte și praful încă îl împuținasă, să fugă să scape, loc nu era, doară să zboare, că coprinsése turcii tot locul, gândi ca doară cu blândețe și cu jurământu făcându cu turcii, doară să va scoate de la moarte. Începu a trimite la dânșii că să va închina, de vor trimite un om ca acela ca să-i jure lui, de ce va pohti el, că-i va face pre voie. Turcii bucuroși fură la una ca acéia, decât arme și cu sânge, mai bine cu înșălăciune să-l dobândească. Așa décii trimiseră la Ion vodă, de-i jurară pre pofta lui, ca să-l ducă viu la împăratul, pre cazaci să-i lase neatinși, să să ducă de unde au venit, iară de acéialaltă adunătură să-i slăboază volnici, să să ducă la casile lor, că nu va fi paguba lui, ce a împăratului, căci suntu robi împărătești.