Sari la conținut

Ion Luican

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ion Luican
Date personale
Născut29 decembrie 1907(1907-12-29)
RomâniaFrumușani, Călărași, România
Frumușani, România Modificați la Wikidata
Decedat (84 de ani)
RomâniaFrumușani, Călărași, România
Frumușani, Călărași, România Modificați la Wikidata
CopiiFlorina Luican (1945-2019)
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiesolist vocal
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Gen muzicalpopulară, romanțe, ușoară
Case de discuriOdeon, Electrecord
PremiiOrdinul Meritul Cultural  Modificați la Wikidata
Discografie
Listă completăDiscografia lui Ion Luican  Modificați la Wikidata

Ion Luican (n. 29 decembrie 1907, comuna Frumușani, județul Călărași — d. 1 septembrie 1992, comuna Frumușani, Călărași) a fost un cântăreț român de muzică populară, romanțe și muzică ușoară. Numele artistului este indisolubil legat de „șlagărul” arhi-îndrăgit, M-a făcut mama oltean.

În perioada adolescenței urmează cursurile unui seminar teologic, unde învață să cânte pe note.[1] Absolvă în 1934 Academia Regală de Muzică din București (unde i-a avut profesori pe Constantin Brăiloiu, Ion Chirescu),[2] în 1943 Școala de cântări bisericești (aflată sub patronatul Sfintei Mitropolii a Ungro-Vlahiei și Arhiepiscopiei Bucureștilor), iar în 1945 termină studiile liceale la Liceul „Matei Basarab” din București. Absolvă în 1956 Institutul Teologic de Grad Universitar din București.[1]

Debutul și activitatea artistică

[modificare | modificare sursă]

În 1932 este angajat ca „diseur” la restaurantul „Izvorul rece”.[3]

Debutează la Radio în 1933; cântă în direct reclame muzicale. În același an câștigă la un concurs organizat de casa de discuri Odeon; devine angajat al firmei. Imprimă pe plăci de gramofon în Berlin și debutează cu piesele: „Mi-e dor de-acasă” de Elly Roman și „Să-ți cânt, samovare” de Max Halm în 1937.[4]

În această perioadă, a anilor 1930-1940, cântă cu orchestrele: Petrică Moțoi (cu care a și debutat la Radio), Vasile Julea, Frații Stănescu, Elly Roman, Ernst Hönigsberg, George Corologos, Ionel Vlădescu. Din 1948 începe să abandoneze genul de muzică ușoară, în favoarea muzicii populare și a romanței.

În numeroasele turnee întreprinse cântă cu orchestrele „Doina Gorjului” din Târgu-Jiu, „Doina Argeșului” din Pitești; cu orchestrele de muzică populară ale filarmonicilor: „Banatul” (din Timișoara), Cluj și Ploiești; cu orchestrele: Ansamblului „Perinița”, Sfatului Popular al Capitalei, Teatrului de estradă „Ion Vasilescu”.

I-au fost colegi de scenă: Maria Tănase, Maria Lătărețu, Ioana Radu, Rodica Bujor, Mia Braia, Iustina Baluteanu, Gică Petrescu, Petre Gusti, Emil Gavriș, Angela Moldovan, Ileana Constantinescu, Lucreția Ciobanu etc.

Se stinge din viață pe 1 septembrie 1992, în Frumușani. Este înmormântat în cimitirul Bisericii „Iancu Nou” din București.[5]

I se decernează, în 1968, medalia Ordinul Meritul Cultural, clasa a IV-a.[6][2][7] Este desemnat cetățean de onoare al municipiului București.[8]

  • ***: Ediție de colecție — Ion Luican, 23 iulie 2007, Jurnalul Național
  • Stancu, Constantin: Interpreți îndrăgiți ai muzicii populare românești, Editura Tip-Naste, Pitești, 1995
  • Emisiunea Jurnal de secol difuzată în 23.11.2011, între 22:05 și 22:10, pe TVRi
  1. ^ a b Ediție de colecție, pag. 2
  2. ^ a b Stancu, pag. 72
  3. ^ Ediție de colecție, pag. 5
  4. ^ Ediție de colecție, pag. 12
  5. ^ Ediție de colecție, pag. 22
  6. ^ Ediție de colecție, pag. 3
  7. ^ Decretul nr. 797/1968 privind conferirea ordinului și medaliei Meritul Cultural unor membri ai colectivelor artistice din instituțiile muzicale de concerte și spectacole.
  8. ^ „Cetățeni de onoare ai mun. București”. Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]