Tetravanghel
Aspect
(Redirecționat de la Tetraevanghel)
Tetravanghelul (în greacă tetraevanghélion: tetra = patru și evangelion = Evanghelie) este o carte liturgică ortodoxă. Aceasta cuprinde cele patru evanghelii canonice împărțite în pericope (zaceale) precedate de ziua și săptămâna liturgică în care trebuie citite. Textul evangheliilor conține și indicațiile tipiconale[1]. Stă de obicei pe masa altarului și este îmbrăcat într-o ferecătură împodobită cu imagini ale evangheliștilor; tradiția interzice folosirea pielii de animal pe masa altarului.[2]
Tetraevanghelul (pl. tetraevanghele) nu trebuie confundat cu tetraevangheliarul sau evangheliarul, care conține numai pericopele pentru duminici și sărbători, așezate după tipic, respectiv cu Duminica Învierii la început.
- Primul Tetravanghel slavon datat este cel copiat și miniat de Nicodim la Mănăstirea Prislop în anul 1405.
- În 1429 monahul Gavril Uric de la Mănăstirea Neamț copiază un Tetravanghel pentru uzul Doamnei Marina, soția lui Alexandru cel Bun, ilustrat cu patru miniaturi pe paginile de gardă, înfățișându-i pe evangheliști. Este primul Tetravanghel românesc ilustrat care s-a păstrat, actual el aflându-se la Biblioteca Bodleiană a Universității Oxford.[3][4]
- În 1512 ieromonahul Macarie tipărește un Tetraevanghel slavon la Târgoviște.
- În 1551-1553 apare la Sibiu Tetraevanghelul slavo-român.
- În 1560 apare primul Tetravanghel în limba română, tipărit la Brașov de diaconul Coresi.
Referințe
[modificare | modificare sursă]- ^ Ion Gheție, Al. Mareș, Originile scrisului în limba română, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1985, p. 335; Ion Gheție, Alexandru Mareș, Diaconul Coresi și izbânda scrisului în limba română, București, Editua Minerva, 1994, p. 76.
- ^ Liturgical books - OrthodoxWiki
- ^ George Oprescu (coordonator), Istoria Artelor Plastice în România, București: Editura Meridiane, 1968, vol I, pp. 191-193
- ^ Vasile Drăguț ș.a., Pictura Românească în imagini, București: Editura Meridiane, 1970, p. 25
Vezi și
[modificare | modificare sursă]Legături externe
[modificare | modificare sursă]- Tetraevanghelul din 1473 - Chipul lui Ștefan din Evanghelia de la Humor[nefuncțională], 17 iunie 2008, Pr. Bogdan Dedu, Ziarul Lumina